Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine.

Din analiza legislaţiei fiscale, indeosebi a actelor normative care stabilesc cunatumul şi plata impozitelor şi taxelor sunt suscceptibile de încălcări săvârşite prin acte şi omisiuni culpabile, asemănător în statul nostru dar şi în oricare din statele de pe mamapond.

Între aceste încălcări predomină cele săvărşite de subiectele impozabile şi taxabile animate de dorinţa de a plăti cât mai puţin statului taxe şi impozitele datorate, dar si de a se sustrage stablirii, verficări şi urmării fiscale.

Dar aceste încălcări ale legislaţiei pot fi săvărşite şi de funcţionari publici cu atribuţii fiscale, vamale, şi de control financiar, cu consecinţe de evaziune fiscală. 

În realitatea economică şi asccensiunea fenomenului de fraudă de impozit, în doctrina fiscală contemporană este afirmat dezideratul public al "colaborării loiale dintre contribuabil şi fisc în scopul stabilirii conforme a taxelor şi impozitelor şi a altor venituri necesare constituirii fondurilor bănesti de interes public. 

Tot în doctrina de specialitate se sustine că sustragerea materiei impozabile şi încălcarea egalităţii în faţa impozitului pot fi nu numai ilegale, ci şi legale, existând deci o evaziune fiscală ilegală şi o evaziune fiscală legală.

Evaziunea fiscală ilegală cuprinde, incontestabil, actele comisive şi omisive săvârşite de subiectele impozabile sau taxabile, care reprezintă încalcării neavenite şi sancţionabile ale legislaţiei fiscale datorită consecinţelor lor financiare negative.

Evaziunea fiscala legală se produce prin aplicarea unor norme de venituri impozabile mijlocii, prin scăderea unor procente forfetare de cheltuieli la calculul veniturilor impozabile, prin scăderea din profiturile reale ale contribuabililor a unor cheltuieli investiţionale, de sponsorizare cultural/sportive etc.

În aceste situatii şi în altele asemănătoare, contribuabilii care efectuează cheltuielii prestabilite, ca şi contribuabili cărora li se admit la scăderea din profiturile reale cheltuieli investiţionale, de sponzorizare etc., ajung să platească impozite mai mici decît cele care s-ar calcula în funcţie de veniturile şi cheltuielile lor reale datorate procedeelor legale de calcul al veniturilor impozabile, ca şi în ultimele cazuri datorită micşorării legale a profiturilor impozabile prin exceptarea legală a anumitor cheltuieli la calculul acestor profituri. 

În acelasi timp este semnalabil ca în alte cazuri, acest concept contravine necesitatii de protecâie fiscală a investiţilor, a sponsorizării etc., care se alătură raâional altor scutiri sau excepşii protectoare, atît de frecvente în legislaţiile fiscale naţionale încât unele dintre ele au devenit valori constante ale politicii fiscale moderne.

Concepţiile evaziunii fiscale subînţeles frauduloase, este consacarată în statul nostru prin legea privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale nr. 241/2005, publicată în M. Of. Nr. 672/27.07.2005, care prevede că aceasta evaziune "este sustragerea prin orice mijloace, în întergime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetelor asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare, de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine având calitatea de contribuabili.

Caracterizarea legală a evaziunii fiscale frauduloase a fost instituită datorită necesităţii combaterii evoluţiei ascendente a acestei evaziuni în conditiile liberalizatoare actuale ale tranziţiei la economia de piaţă în statul nostru.

Combaterea evaziunii fiscale este concepută şi urmarită după cum rezultă din întregul cuprins al legii de specialitate - prin acţiuni atît preventive, cît şi de sancţionare.

Cu scopul de a preveni săvărşirea faptelor şi omisiunilor de evaziune fisacală, legea de specialitate reitereaza din legislaţia noastră obligaţiile ce revin contribuabililor de a avea autorizaţii oficiale pentru activităţiile generatoare de venituri impozabile, de a se înregistra la organele fiscale locale, de a declara acestor organe, cu sinceritate, atît veniturile şi bunurile impozabile, cît şi datele privind sediul, unităţile, magazinele şi celelate locuri de desfacere, producţie, comercializare, producătoare de venituri, de a întocmi registrele si celelalte documente legal prevăzute, de a permite şi înlesni controlul fiscal, de a calcula corect-în cazurile încerdinţate legale-impozitele şi taxele datorate şi de a plăti la termenele legale bugetului sau fondului bănesc beneficiar.

În scopul atît preventiv, cît şi sanacţionator, legea de specialitate a instituit calificarea infractionaţă şi pedepsirea, în conformitate cu codul penal, cu pedepse privative de libertate a celor mai grave fapte de evaziune fiscală. Alaturat acestora şi în acelaşi scop sunt calificate şi sanactionate contravenţional faptele şi omisiunile de evaziune fiscală avînd un grad ridicat de pericoluzitate socială mai redusă decît al infracţiunilor.

Scopul preventiv şi sancţionator al acestei regelmentări de specialitate se vădeste şi prin aceea ca ea urmăreste protecţia realizării conforme a veniturilor întregului buget public naţional, cuprinzând bugetul de stat, bugetele locale si bugetul asigurărilor sociale de stat, precum si ale fondurilor banesti speciale aprobate anual alaturat bugetului de stat, sancţionând identic toate sustragerile de la plata impozitelor, taxelor şi contrbutiilor ce reprezintă venituri de interes public.

În acelasi timp, este reamaracbil ca regimul sancţionator este extins vizând toate categoriile de contribuabili, respectiv persoanele fizice si juridice române sau straine care au calitatea de subiecte impozabile, taxabile ori debitoare ale altor creanţe băneşti de interes public.

Cu această extindere a cuprinsului legal al evaziunii fiscale, aplicarea hotărâtă a regimului juridic sancţionator identic pentru toţi debitori creanţelor băneşti de inters public poate contribui eficient la îndeplinirea dezideratului actual de combatere a evaziunii fiscale din România.

Carcaterizarea acestor cazuri ca sustrageri de la impunerea sau ca inegalităţi în faţa impozitului este afirmată fara a se avea ca datorită procedeelor de venituri impozabile mijlocii şi cotelor forfetare de cheltuieli, alţi contribuabili, care obtin venituri reale mai mici decit cele mijlocii normate ori efectuează cheltuieli reale mai mari decit cotele forfetare de cheltuieli, ajung să plătească impozite mai mari decît cele ce s-ar calcula în raport cu venituri reale şi respectiv cu cheltuielile reale.

- Neîndeplinirea voită de către contribuabili a obligaţiilor fiscale legale, “dacă se vorbeşte într-adevăr de fraudă, se vorbeşte în aceeaşi măsură de fraudă legală sau legitimă, de fraudă ilegală, de evaziune internaţională, de evaziune legală, de evaziune ilegală, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din faţa impozitului, de libertatea alegerii căi celei mai puţin impozitate sau subestimarea fiscală, frauda la lege sau economia subterană”. 

Concomitenţa aşa numitelor sustrageri legale de la impunere cu plăţile, tot în virtutea procedeelor legale mai mari de impozit, chiar dacă nu sunt de proporţii egale, pune sub semnul întrebării utilitatea, fie si numai teoretică, a conecptului de evaziune fiscală.

Multitudinea obligaţiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca şi, sau mai ales, povara acestor obligaţii au făcut să stimuleze, în toate timpurile, îngeniozitatea contribuabililor în a inventa procedee diverse de eludare a obligaţiilor fiscale. 

“Evaziunea fiscală a fost întotdeauna în special activă şi ingenioasă pentru motivul că fiscul lovind indivizii în averea lor, îi atinge în cel mai sensibil interes: interesul bănesc”

Evaziunea fiscală este capitolul cel mai aprofundat din dreptul fiscal atât de specialişti, cât şi de practicieni etc. Cu toate acestea, şi în pofida a tot ceea ce se scrie despre cauzele, modalităţiile, amploarea, controlul sau sancţiuniile privitoare la evaziunea fiscală, cuvintele care desemnează acest fenomen sunt imprecise, iar domeniul pe care-l explorează este incert. Ca atare, evaziunea fiscală, este o noţiune foarte dificil de precizat, în plus, nu există o definiţie legală (la noi ca şi în alte ţări, vezi cazul Franţei, spre exmplu) a fraudei fiscale. 

Cu toatea acesta, perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat în decursul timpului. El persistă în toate ţările şi în toate perioadele, în ciuda sancţiunilor. Mai mult, el lasă indiferente convingerile multor oameni. Astfel, un sondaj naţional efectuat în Franţa, în anul 1982 , relevă că aproape 20% din contribuabili estimau frauda fiscală puţin sau deloc condamnabilă. 

Economia subterană sau “economia neagră“ (black economy) ca formă de manifestare a evaziunii fiscale (munca la negru, vânzarea ilegală de droguri, prostituţie, jocuri de noroc etc.) este estimată a fi 8% din produsul national brut în Marea Britanie, 13% în Suedia, 12% în Belgia, 11,5% în Italia 9% în Franta, Olanda , Canada şi Germania, 8,5% în SUA, 5% în Japonia 

Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-sociale complexe de maximă importanţă cu care statele de astăzi se confruntă şi ale cărui consecinţe nedorite caută să le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind , practic imposibilă. Efectele evaziunii fiscale se repercutează direct asupra nivelurilor veniturilor fiscale, conduce la distorsiuni în mecanismul pieţii şi poate contribui la inechităţi (mărirea lor) sociale datorate “accesului” şi “înclinaţiei” diferite la evaziunea fiscală din partea contribuabililor. 

Dacă nu ar fi decât aceste “rele” aduse de evaziunea fiscală, dar ele nu se rezumă la atât, şi statul ar trebui să se preocupe sistematic şi eficient de preântâmpinarea şi limitarea fenomenului evaziunii fiscale .

Cu toate acestea, statul prin puterile publice, poate şi să incite la evaziune fiscală urmărind , în principal, două scopuri:

- un scop “pozitiv” argumentat de dorinţa (intenţia) de a stimula formarea capitalului
- un scop”negativ” reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu toate riscurile ce decurg din astfel de practici.

De aici desprindem chiar rolul evaziunii fiscale ca element, dorit sau nu, al politicii fiscale, decurgând direct din cel al fiscalităţii, în general. “Unul din secretele japonezilor în ce priveşte formarea capitalului este evaziunea fiscală care este încurajată oficial. În mod legal un japonez adult este scutit de taxe pentru un cont de economii medii. Japonia are de cinci ori mai multe conturi de acest fel decât numărul populatiei, inclusiv copiii. Din această cauză au rata cea mai mare de formare a capitalului. Pe această bază autorul citat continuă cu prescrierea urmatoarei reţete:” Orice ţară care vrea să fie competitivă într-o eră antreprenorială trebuie să-şi construiască un sistem de impozite de tipul celui japonez care, printr-o atitudine de ipocrizie semioficială, încurajează formarea capitalului 

Din alt punct de vedere, referindu-se la unele măsuri guvernamentale în vederea modificării repartizării veniturilor în SUA, Milton Friedman, în momentul analizei sale (anii 60), arăta că efectul cotelor înalte şi puternice progresive au dispărut şi ca urmare a faptului că “ ele au simulat apariţia prevederilor legale şi a altora ce sprijină evaziunea fiscală , în speţă , aşa, numitele portiţe legale , ce permit reducerea procentuală a cotelor de impozit. Drept efect, cotele reale de impunere au fost mult mai mici decât cotele nomimale şi, ceea ce este foarte important, incidenţa impozitelor a dobândit un caracter capricios şi inegal .Persoanele cu aceeaşi situaţie economică plătesc impozite foarte diferite , în funcţie de caracterul întâmplător al sursei lor de venituri şi de ocaziile pe care le au de a realiza o evaziune fiscală .

Concluzia apreciatului economist este: “Ocolirea impozitării ar putea să fi fost, deci, esenţială pentru bunăstarea economică . Dacă lucrurile ar fi stat aşa, câştigul a fost obţinut cu preţul unei mari risipe de resurse şi prin introducerea unei inechitaţi larg răspândite”. 

“Intervenţia” statului în menţinerea unui anumit grad de evaziune fiscală, în scopurile arătate, considerăm că trebuie analizată prin prisma raportului dintre efect (formarea capitalului) şi eforturi (o mare risipă de resurse, bugetare sau nu, crearea de inechitate în veniturile disponibile ale contribuabililor etc.). De asemenea, trebuie să se ţină seama că “ Efectul benefic al intervenţiei statului, în special sub raportul legislativ, este direct, imediat şi, ca să spunem aşa, vizibil, în timp ce efectele ei nefaste sunt treptate şi indirecte, neperceptibile.