Reprezentant al avocaţilor din Europa

CODUL DEONTOLOGIC AL AVOCAŢILOR DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

Acest COD DEONTOLOGIC AL AVOCAŢILOR DIN UNIUNEA EUROPEANĂ 
a fost adoptat în Sesiunea Plenară a CCBE din 28 octombrie 1998, 
şi a fost modificat în Sesiunile Plenare din 28 noiembrie 1998
şi din 6 decembrie 2002.
CURPRINS

1. PREAMBUL
1.1. Misiunea avocatului
1.2. Natura normelor deontologice
1.3. Obiectivele Codului
1.4. Domeniul de aplicare "ratione personae"
1.5. Domeniul de aplicare "ratione materiae"
1.6. Definiţii

2. PRINCIPII GENERALE
2.1. Independenţa
2.2. Încrederea şi integritatea morală
2.3. Secretul profesional
2.4. Respectarea deontologiei altor barouri
2.5. Incompatibilităţi
2.6. Publicitatea personală
2.7. Interesul clientului
2.8. Limitarea răspunderii avocatului faţă de client

3. RELAŢIILE CU CLIENŢII
3.1. Iniţierea şi încetarea relaţiilor cu clientul
3.2. Conflictul de interese
3.3. Pactul "de quota litis"
3.4. Stabilirea onorariilor
3.5. Aconturi asupra onorariilor şi cheltuielilor
3.6. Împărţirea onorariilor cu o persoană care nu este avocat
3.7. Soluţionarea corespunzătoare costului şi beneficiului ajutorului legal
3.8. Fondurile clienţilor
3.9. Asigurarea pentru răspunderea profesională

4. RELAŢIILE CU MAGISTRAŢII
4.1. Deontologia aplicabilă în activitatea judiciară
4.2. Caracterul contradictoriu al dezbaterilor
4.3. Respectul faţă de judecător
4.4. Informaţii false sau susceptibile de a induce în eroare
4.5. Aplicarea în cazul arbitrilor şi al persoanelor exercitând funcţii similare

5. RELAŢIILE DINTRE AVOCAŢI
5.1. Confraternitatea
5.2. Cooperarea dintre avocaţii din State-membre diferite
5.3. Corespondenţa transmisă între avocaţi
5.4. Onorariile pentru recomandare
5.5. Comunicarea cu partea adversă
5.6. (Abrogat prin Hotărârea Sesiunii Plenare a CCBE, la Dublin, în 6 decembrie 2002.)
5.7. Răspunderea pecuniară
5.8. Pregătirea tinerilor avocaţi
5.9. Litigiile dintre avocaţii din mai multe State-membre


CODUL DEONTOLOGIC AL AVOCAŢILOR DIN UNIUNEA EUROPEANĂ
EMITENT: CCBE - CONSILIUL BAROURILOR UNIUNII EUROPENE


1. PREAMBUL

1.3. Misiunea avocatului

Într-o societate întemeiată pe respect faţă de justiţie, avocatul îndeplineşte un rol eminent. Misiunea sa nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii. Într-un Stat de drept, avocatul este indispensabil justiţiei şi justiţiabililor şi are sarcina de a apăra drepturile şi libertăţile acestora: el este deopotrivă sfătuitorul şi apărătorul clientului său.

Misiunea lui îi impune îndatoriri şi obligaţii multiple, uneori aparent contradictorii, faţă de:
• Client,
• Tribunale şi celelalte autorităţi în faţa cărora avocatul îşi asistă sau îşi reprezintă clientul,
• Profesia sa în general şi fiecare confrate în particular,
• Public, pentru care o profesie liberală şi independentă, supusă respectării normelor pe care ea şi le-a impus, este un mijloc esenţial de apărare a drepturilor omului în faţa Statului şi a altor puteri.

1.2. Natura normelor deontologice

1.2.1. Normele deontologice sunt destinate să garanteze, prin acceptarea lor liber consimţită, buna îndeplinire de către avocat a misiunii sale, recunoscută ca fiind indispensabilă pentru buna funcţionare a oricărei societăţi omeneşti. Nerespectarea acestor norme de către avocaţi va duce, în ultimă instanţă la o sancţiune disciplinară.

1.2.2. Fiecare barou are normele sale specifice, care derivă din propriile sale tradiţii. Ele sunt adaptate organizării şi domeniului de activitate al profesiei în respectivul Stat-membru, precum şi procedurilor juridice, procedurilor administrative şi legislaţiei naţionale. Nu este nici posibil şi nici nu este de dorit ca acestea să fie dezrădăcinate sau să se încerce generalizarea unor norme care nu sunt susceptibile de a fi generalizate.
Normele specifice fiecărui barou se referă totuşi la aceleaşi valori şi relevă, de cele mai multe ori, o bază comună.

1.3. Obiectivele Codului

1.3.1. Funcţionarea progresivă a Uniunii Europene şi a Spaţiului economic european şi intensificarea activităţii avocatului dincolo de frontiere, în interiorul Spaţiului economic european au făcut necesară, pentru binele public, definirea unor norme uniforme, aplicabile oricărui avocat din Spaţiul economic european, pentru activitatea desfăşurată dincolo de frontiere, indiferent care ar fi baroul din care face parte respectivul avocat. Scopul definirii unor astfel de norme este îndeosebi acela de a atenua dificultăţile care derivă din aplicarea unei duble deontologii, aşa cum se prevede în art. 4 al Directivei 77/249, din 22 martie 1977.

1.3.2. Organizaţiile reprezentative ale profesiei de avocat reunite în cadrul CCBE doresc ca normele Codului, enunţate mai jos
• să fie recunoscute, din acest moment, ca fiind expresia convingerii împărtăşite de toate Barourile din Uniunea Europeană şi din Spaţiul economic european,
• să fie făcute aplicabile, în termenul cel mai scurt, în funcţie de procedurile naţionale şi/sau ale Spaţiului economic european cu privire la activitatea de dincolo de frontiere a avocatului din Uniunea Europeană şi din Spaţiul economic european,
• să fie luate în considerare la efectuarea oricărei revizuiri a normelor deontologice interne, în vederea armonizării progresive a acestora din urmă.
Ele doresc, printre altele, ca, în măsura posibilului, normele deontologice interne să fie interpretate şi aplicate într-o manieră conformă acelora din prezentul Cod.
Atunci când normele din prezentul Cod vor fi fost făcute aplicabile în activitatea de dincolo de frontiere, avocatul va rămâne supus normelor baroului din care face parte, în măsura în care acestea din urmă concordă cu cele ale prezentului Cod.

1.4. Domeniul de aplicare "ratione personae"

Normele de mai jos vor fi aplicate avocaţilor din Uniunea Europeană şi din Spaţiul economic european, aşa cum sunt ele definite în Directiva 77/249 din 22 martie 1977.

1.5. Domeniul de aplicare "ratione materiae"

Fără a contraveni încercării de a realiza o armonizare progresivă a normelor deontologice aplicabile într-un cadru unic, naţional, normele expuse mai jos vor fi aplicate activităţii desfăşurate de avocat dincolo de frontiere, în interiorul Uniunii Europene şi în Spaţiul economic european. Prin activitatea de dincolo de frontiere se înţelege:

(a) orice raport profesional cu un avocat dintr-un alt Stat-membru;
(b) activităţile avocatului într-un alt Stat-membru, chiar dacă avocatul nu se deplasează efectiv acolo.

1.6. Definiţii

În normele prezentului Cod, expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
Prin "Stat-membru de provenienţă" se înţelege Statul-membru din care face parte Baroul căruia îi aparţine avocatul.
Prin "Stat-membru gazdă" se înţelege oricare alt Stat-membru în care avocatul desfăşoară o activitate dincolo de graniţele Statului său.
Prin "autoritate competentă" se înţelege organizaţia/organizaţiile profesională/profesionale sau autorităţile respectivului Stat-membru care au competenţa de a stabili normele profesionale şi/sau deontologice şi de a exercita controlul disciplinar asupra avocaţilor.

2. PRINCIPII GENERALE

2.1. Independenţa

2.1.1. Multitudinea îndatoririlor care îi revin avocatului impune din partea acestuia o independenţă absolută, liberă de orice presiune, îndeosebi de cea derivată din propriile sale interese sau datorată influenţelor din afară. Această independenţă este, de asemenea, necesară atât pentru încrederea în justiţie, cât şi pentru încrederea în imparţialitatea judecătorului. Prin urmare, avocatul trebuie să evite orice prejudiciere a independenţei sale şi să vegheze la a nu neglija etica sa profesională din dorinţa de a fi pe plac clienţilor săi, judecătorului sau terţilor.

2.1.2. Această independenţă este necesară atât în activitatea juridică, cât şi în alte probleme de natură juridică, iar consilierea acordată de avocat clientului său nu are nici o valoare reală atunci când ea a fost făcută doar de complezenţă sau din interes personal ori sub efectul unei presiuni din afară.

2.2. Încrederea şi integritatea morală

Nu pot exista relaţii bazate pe încredere, atunci când cinstea, probitatea, spiritul de dreptate şi sinceritatea avocatului sunt puse sub semnul îndoielii. Pentru avocat, aceste virtuţi tradiţionale sunt obligaţii profesionale.

2.3. Secretul profesional

2.3.1. Prin însăşi natura misiunii sale, avocatul este depozitarul secretelor clientului său şi destinatarul comunicărilor de natură confidenţială. Fără o garanţie a confidenţialităţii, încrederea nu poate exista. Prin urmare, secretul profesional este recunoscut ca fiind deopotrivă un drept şi o îndatorire fundamentală şi primordială a avocatului.
Obligaţia avocatului cu privire la secretul profesional serveşte atât intereselor administraţiei judiciare, cât şi intereselor clientului. În consecinţă, ea trebuie să beneficieze de o protecţie din partea Statului.

2.3.2. Avocatul trebuie să respecte secretul oricărei informaţii confidenţiale de care ia cunoştinţă în cadrul activităţii sale profesionale.

2.3.3. Această obligaţie nu este limitată în timp.

2.3.4. Avocatul impune angajaţilor săi şi oricărei persoane care colaborează cu el în activitatea sa profesională să respecte secretul profesional.

2.4. Respectarea deontologiei altor barouri

În aplicarea normelor de drept ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului economic european, avocatul dintr-un Stat-membru poate fi obligat să respecte deontologia unui barou dintr-un Stat-membru gazdă. Avocatul are datoria de a se informa asupra normelor deontologice pe care trebuie să le respecte în exercitarea unei activităţi specifice.
Organizaţiile membre ale CCBE sunt obligate să depună codurile lor deontologice la Secretariatul CCBE, pentru ca orice avocat să-şi poată procura o copie de la respectivul secretariat.

2.5. Incompatibilităţi

2.5.1. Pentru a-i permite avocatului să-şi exercite funcţiile cu independenţa necesară şi de o manieră corespunzătoare îndatoririi sale de a participa la administrarea justiţiei, exercitarea anumitor profesii sau a anumitor funcţii este incompatibilă cu profesia de avocat.

2.5.2. Avocatul care asigură reprezentarea sau apărarea unui client în faţa justiţiei sau în faţa autorităţilor publice ale unui Stat-membru gazdă va respecta normele de incompatibilitate aplicabile avocaţilor din respectivul Stat-membru.

2.5.3. Avocatul stabilit într-un Stat-membru gazdă şi care doreşte să se angajeze acolo în mod direct într-o activitate comercială sau într-o altă activitate diferită de profesia sa de avocat, este obligat să respecte normele de incompatibilitate, aşa cum sunt ele aplicate avocaţilor din respectivul Stat-membru.

2.6. Publicitatea personală

2.6.1. Avocatul este autorizat să informeze publicul despre serviciile pe care le oferă, cu condiţia ca informaţia să fie fidelă, veridică şi cu respectarea secretului profesional şi a altor principii esenţiale ale profesiei.

2.6.2. Publicitatea personală făcută de un avocat, indiferent de mijlocul media utilizat, de exemplu: presa, radioul,televiziunea, comunicarea comercială electronică sau altele, este autorizată în măsura în care ea respectă condiţiile art. 2.6.1. 

2.7. Interesul clientului

Sub rezerva normelor legale şi deontologice, avocatul are obligaţia de a apăra întotdeauna cât mai bine interesele clientului său, chiar în raport de propriile sale interese, interesele vreunui confrate sau cele ale profesiei în general.

2.8. Limitarea răspunderii avocatului faţă de client

În măsura în care legislaţia Statului-membru de provenienţă şi legislaţia Statului-membru gazdă autorizează acest lucru, avocatul poate să limiteze răspunderea sa faţă de client, în conformitate cu normele Codului deontologic pe care s-a obligat să îl respecte.

3. RELAŢIILE CU CLIENŢII

3.1. Iniţierea şi încetarea relaţiilor cu clientul

3.1.1. Avocatul nu acţionează decât atunci când este împuternicit de clientul său, exceptând cazul în care el a primit o însărcinare în acest sens din partea unui alt avocat care îl reprezintă pe client sau din partea unei instanţe competente.
Avocatul trebuie să se străduiască, în mod rezonabil, să cunoască identitatea, competenţa şi posibilităţile persoanei sau ale autorităţii prin intermediul căreia a fost împuternicit, atunci când circumstanţe specifice relevă că această identitate, această competenţă sau aceste posibilităţi sunt îndoielnice.

3.1.2. Avocatul îşi sfătuieşte şi îşi apără clientul cu promptitudine, în mod conştiincios şi cu diligenţă. El îşi asumă personal răspunderea pentru misiunea care i-a fost încredinţată. Avocatul îşi informează clientul cu privire la evoluţia cauzei care i-a fost încredinţată.

3.1.3. Avocatul nu acceptă să-i fie încredinţată o cauză atunci când ştie sau când ar trebui să ştie că el nu are compentenţa necesară pentru a se ocupa de această cauză, exceptând cazul în care cooperează cu un avocat care are competenţa necesară.
Avocatul nu poate accepta o cauză atunci când, datorită altor obligaţii, se află în imposibilitatea de a se ocupa de ea cu promptitudine.

3.1.4. Avocatul care îşi exercită dreptul de a nu se mai ocupa de o cauză trebuie să se asigure că respectivul client poate găsi, în timp util, un alt confrate care să-i ofere asistenţă juridică, pentru a se evita prejudicierea clientului.



3.2. Conflictul de interese

3.2.1. Avocatul nu trebuie să fie sfătuitorul şi nici reprezentantul sau apărătorul a mai mult de un client într-una şi aceeaşi cauză, atunci când există conflict de interese între respectivii clienţi sau când riscul unui astfel de conflict este evident.

3.2.2. Avocatul trebuie să se abţină să se mai ocupe de cauzele tuturor clienţilor implicaţi, atunci când se iveşte un conflict de interese, când secretul profesional riscă să fie violat sau când independenţa sa riscă să fie ştirbită.

3.2.3. Avocatul nu poate accepta o cauză a unui nou client, dacă secretul informaţiilor încredinţate de un vechi client riscă să fie violat sau atunci când cunoaşterea de către avocat a cauzelor vechiului său client îl favorizează pe noul client în mod nejustificat.

3.2.4. În cazul în care avocaţii exercită profesia în grup, paragrafele 3.2.1., 3.2.2. şi 3.2.3. sunt aplicabile grupului în ansamblu şi tuturor membrilor săi.

3.3. Pactul "de quota litis"

3.3.1. Avocatul nu poate să-şi fixeze onorariile pe baza unui pact "de quota litis".

3.3.2. Pactul "de quota litis" este o convenţie încheiată între avocat şi clientul său, înainte de încheierea definitivă a unei cauze care prezintă interes pentru acest client, convenţie prin care clientul se angajează să îi plătească avocatului o parte din ceea ce rezultă de pe urma cauzei, fie că plata constă într-o sumă de bani, fie în orice alt bun sau valoare.

3.3.3. Nu constituie un astfel de pact convenţia care prevede stabilirea onorariului în funcţie de valoarea litigiului de care se ocupă avocatul, atunci când această valoare este corespunzătoare unui tarif oficial sau dacă ea este admisă de autoritatea competentă de care depinde avocatul.



3.4. Stabilirea onorariilor

3.4.1. Avocatul trebuie să-şi informeze clientul cu privire la tot ceea ce cere cu titlu de onorarii, iar valoarea însumată a onorariilor sale trebuie să fie echitabilă şi justificată.

3.4.2. Sub rezerva unei convenţii contrare, încheiată legal între avocat şi clientul său, modalitatea de calculare a onorariilor trebuie să fie în conformitate cu normele baroului din care face parte avocatul. Dacă avocatul este membru al mai multor barouri, normele aplicabile vor fi cele ale baroului cu care avocatul şi clientul său au cele mai strânse relaţii.

3.5. Aconturi asupra onorariilor şi cheltuielilor

Când avocatul solicită vărsarea unui acont cu titlu de avans asupra cheltuielilor şi/sau a onorariilor, acesta nu trebuie să depăşească o estimare rezonabilă a onorariilor şi a cheltuielilor probabile pe care cauza le implică.
În caz de neplată a avansului solicitat, avocatul poate să renunţe să se mai ocupe de cauză sau se poate retrage, cu condiţia respectării dispoziţiilor art. 3.1.4.


3.6. Împărţirea onorariilor cu o persoană care nu este avocat

3.6.1. Sub rezerva dispoziţiei de mai jos, avocatului îi este interzis să îşi împartă onorariile cu o persoană care nu este avocat, exceptând cazul în care asocierea dintre avocat şi o altă persoană este autorizată de legislaţia Statului-membru din care face parte avocatul.

3.6.2. Norma din art. 3.6.1. nu se aplică sumelor sau compensaţiilor vărsate de către avocat moştenitorilor unui confrate decedat sau unui confrate care şi-a dat demisia pentru a se prezenta ca succesor al clientelei respectivului confrate.

3.7. Soluţionarea corespunzătoare costului şi beneficiului ajutorului legal

3.7.1. Avocatul trebuie să încerce, în orice moment, să găsească o soluţionare a litigiului clientului său care să fie corespunzătoare costului cauzei, şi va trebui ca, în momentele oportune, să îşi consilieze clientul cu privire la oportunitatea de a căuta să ajungă la o înţelegere sau de a face apel la soluţii alternative pentru a încheia litigiul.

3.7.2. În cazul în care clientul este susceptibil să beneficieze de apărare din oficiu, avocatul are obligaţia să-l informeze despre aceasta.

3.8. Fondurile clienţilor

3.8.1. Dacă, la un moment dat, avocatul deţine fonduri în numele clienţilor săi sau în numele unor terţi (denumite în continuare "Fonduri-Clienţi"), el este obligat să respecte următoarele norme:

3.8.1.1. Fondurile-Clienţi vor fi întotdeauna păstrate într-un cont deschis la o bancă sau la o instituţie similară, agreată de autoritatea publică. Toate Fondurile-Clienţi primite de un avocat trebuie să fie vărsate într-un astfel de cont, cu excepţia cazului în care există o autorizare expresă sau implicită din partea clientului specificând o altă destinaţie a acestora.
3.8.1.2. Orice cont deschis în numele avocatului şi în care sunt depuse Fonduri-Clienţi este însoţit de specificaţia că fondurile depuse în acel cont sunt deţinute în numele clientului (clienţilor) avocatului.
3.8.1.3. Conturile avocaţilor în care sunt vărsate Fondurile-Clienţi trebuie să fie acoperite, în mod constant, cel puţin la nivelul valorii totale a Fondurilor-Clienţi deţinută de avocat.
3.8.1.4. Fondurile-Clienţi trebuie să fie imediat vărsate clienţilor sau în condiţiile autorizate de către client.
3.8.1.5. Cu excepţia cazurilor în care există norme de drept contrare sau o hotărâre judecătorească şi un acord expres şi implicit al clientului în numele căruia se face plata, sunt interzise orice plăţi efectuate, prin intermediul Fondurilor-Clienţi, în numele clientului pentru o terţă persoană, inclusiv:
(a) plăţile făcute unui client sau pentru un client din fondurile aparţinând unui alt client;
(b) extragerea onorariilor avocatului.
3.8.1.6. Avocatul ţine evidenţe complete şi precise ale tuturor operaţiunilor efectuate cu Fondurile-Clienţi, diferenţiind Fondurile-Clienţi de celelalte sume deţinute de avocat, evidenţe pe care le remite clientului, la cerere.
3.8.1.7. Autorităţile competente ale Statelor-membre sunt autorizate să verifice şi să examineze, păstrând secretul profesional, documentele legate de Fondurile-Clienţi, pentru a se asigura că normele pe care le-au fixat sunt bine respectate, precum şi pentru a sancţiona abaterile de la aceste norme.

3.8.2. Sub rezerva a ceea ce urmează şi fără a încălca normele prevăzute în art. 3.8.1. de mai sus, avocatul care deţine Fonduri-Clienţi în cadrul unei activităţi profesionale exercitată într-un alt Stat-membru trebuie să respecte normele cu privire la depozitul şi contabilitatea Fondurilor-Clienţi aplicate de baroul din care face parte avocatul, în Statul-membru de provenienţă.

3.8.3. Avocatul care îşi exercită activitatea într-un Stat-membru gazdă poate, cu acordul autorităţilor competente din Statul-membru din care provine şi al autorităţilor competente din Statul-membru gazdă, să se conformeze exclusiv normelor acestuia din urmă fără a fi obligat să respecte normele Statului-membru din care provine. În acest caz, avocatul este obligat să ia măsurile necesare pentru a-şi informa clienţii că el respectă normele aplicabile în Statul-membru gazdă.

3.9. Asigurarea pentru răspunderea profesională

3.9.1. Avocatul trebuie să aibă o asigurare permanentă pentru răspunderea sa profesională, în limite rezonabile, ţinând cont de natura şi de amploarea riscurilor pe care şi le asumă prin exercitarea activităţii sale.

3.9.2. Un avocat care prestează servicii într-un Stat-membru gazdă, în care îşi exercită activitatea profesională, este supus următoarelor dispoziţii:

3.9.2.1. Avocatul trebuie să se conformeze dispoziţiilor referitoare la obligaţia de a se asigura pentru răspunderea profesională, aplicabile în Statul-membru din care provine.
3.9.2.2. Când avocatul, care este obligat să subscrie o astfel de asigurare în Statul-membru din care provine, exercită o activitate profesională într-un Stat-membru gazdă, el trebuie să se străduiască să obţină o extindere a acestei asigurări şi asupra activităţii profesionale pe care o exercită în Statul-membru gazdă.
3.9.2.3. Atunci când normele din Statul-membru din care provine avocatul nu-l obligă pe avocat să subscrie o astfel de asigurare, sau când extinderea asigurării vizate la art. 3.9.2.2. sus-menţionat se dovedeşte imposibilă, avocatul trebuie să încheie totuşi o asigurare pentru activitatea profesională desfăşurată într-un Stat-membru gazdă, respectiv pentru serviciile prestate clienţilor din acest Stat-membru, asigurare care să fie cel puţin egală cu cea care se aplică avocaţilor din Statul-membru gazdă, exceptând cazul în care îi este imposibil să obţină o astfel de asigurare.
3.9.2.4. În cazul în care avocatul nu poate obţine o asigurare în conformitate cu normele sus-menţionate, el trebuie să-i informeze pe aceia dintre clienţii săi care riscă să fie prejudiciaţi din această cauză.
3.9.2.5. Avocatul care îşi exercită activitatea într-un Stat-membru gazdă poate, cu acordul autorităţilor competente din Statul-membru din care provine şi al celor din Statul-membru gazdă, să se conformeze în exclusivitate normelor aplicabile asigurării pentru răspunderea profesională în Statul-membru gazdă. În acest caz, avocatul are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a-şi informa clienţii că asigurarea sa este în conformitate cu normele aplicabile în Statul-membru gazdă.


4. RELAŢIILE CU MAGISTRAŢII

4.1. Deontologia aplicabilă în activitatea judiciară

Avocatul care se prezintă în faţa unei jurisdicţii dintr-un Stat-membru sau participă la o procedură în faţa unei astfel de jurisdicţii trebuie să respecte normele deontologice aplicabile în respectiva jurisdicţie.




4.2. Caracterul contradictoriu al dezbaterilor

Avocatul trebuie să respecte, în orice circumstanţă, caracterul contradictoriu al dezbaterilor. El nu poate, de exemplu, să contacteze un judecător, cu privire la o cauză, fără a-l informa în prealabil pe avocatul părţii adverse.
El nu poate transmite unui judecător acte, note sau alte documente, fără ca acestea să fi fost comunicate, în timp util, avocatului părţii adverse, cu excepţia cazurilor în care respectivele demersuri sunt autorizate prin normele de procedură aplicabile. În măsura în care normele de drept nu interzic acest lucru, avocatul nu poate să divulge sau să supună instanţelor o propunere de soluţionare a cauzei, făcută de partea adversă sau de către avocatul acesteia, fără o autorizare expresă din partea avocatului părţii adverse.

4.3. Respectul faţă de judecător

Avocatul va da dovadă de respect şi de loialitate faţă de oficiile judecătorului, dar, în acelaşi timp, îşi va apăra clientul în mod conştiincios şi fără teamă, fără a ţine cont de propriile sale interese şi nici de vreo consecinţă de orice fel ce l-ar putea privi pe el sau pe oricare altă persoană.

4.4. Informaţii false sau susceptibile de a induce în eroare

Avocatul nu trebuie, în nici un moment, să furnizeze judecătorului, cu bună ştiinţă, o informaţie falsă sau de natură să îl inducă pe acesta în eroare.

4.5. Aplicarea în cazul arbitrilor şi al persoanelor exercitând funcţii similare

Normele aplicabile în cazul relaţiilor dintre un avocat şi un judecător se aplică, în egală măsură, şi în cazul relaţiilor avocatului cu un arbitru, cu un expert sau cu orice altă persoană însărcinată, în mod ocazional, să îl asiste pe judecător sau pe arbitru.

5. RELAŢIILE DINTRE AVOCAŢI

5.1. Confraternitatea

5.1.1. Confraternitatea impune ca relaţiile dintre avocaţi să fie bazate pe încredere, spre interesul clientului şi pentru a evita atât procesele inutile cât şi orice comportament susceptibil să impieteze reputaţia profesiei. Totuşi, ea nu trebuie să pună niciodată în opoziţie interesele avocaţilor şi interesele clientului.

5.1.2. Avocatul recunoaşte drept confrate pe orice avocat dintr-un alt Stat-membru; el manifestă faţă de acesta un comportament colegial şi loial.

5.2. Cooperarea dintre avocaţii din State-membre diferite

5.2.1. Este de datoria oricărui avocat căruia i se adresează unui confrate dintr-un alt Stat-membru să se abţină să accepte o cauză pentru care nu are competenţa necesară; într-o astfel de situaţie, el trebuie să îşi ajute confratele să intre în contact cu un avocat care să fie în măsură să-i ofere serviciul cerut.

5.2.2. Atunci când avocaţii din două State-membre diferite lucrează împreună, amândoi au datoria de a ţine cont de diferenţele care pot exista între sistemele lor legislative, barourile lor, competenţele şi obligaţiile lor profesionale. 

5.3. Corespondenţa transmisă între avocaţi

5.3.1. Avocatul, care adresează unui confrate dintr-un alt Stat-membru o comunicare căreia doreşte să i se confere un caracter "confidenţial" sau "without prejudice", va trebui să precizeze în clar acest lucru încă din momentul expedierii respectivei comunicări.

5.3.2. În cazul în care destinatarul comunicării nu este în măsură să îi confere acesteia un caracter "confidenţial" sau "without prejudice", el va trebui să o returneze expeditorului fără a lua cunoştinţă de conţinutul acesteia.

5.4. Onorariile pentru recomandare

5.4.1. Avocatul nu poate nici să pretindă şi nici să accepte din partea unui alt avocat sau din partea vreunui terţ un onorariu, un comision sau vreo altă compensaţie pentru faptul că a recomandat un avocat unui client sau că a trimis un client la un avocat.

5.4.2. Avocatul nu poate plăti nimănui un onorariu, un comision şi nici vreo altă compensaţie în contrapartidă pentru că i-a fost prezentat un client.

5.5. Comunicarea cu partea adversă

Avocatul nu poate intra în relaţie directă cu o persoană, cu privire la o anume cauză, atunci când ştie că respectiva persoană este reprezentată sau asistată de un alt avocat, exceptând cazul în care el are acordul confratelui său şi cu obligaţia de a-l ţine la curent pe acesta din urmă.

5.6. (Abrogat prin Hotărârea Sesiunii Plenare a CCBE, la Dublin, în 6 decembrie 2002.)


5.7. Răspunderea pecuniară

În relaţiile profesionale dintre avocaţii unor barouri din State-membre diferite, avocatul care nu se limitează doar la a recomanda un confrate unui client sau la a i-l prezenta ci încredinţează o cauză unui omolog al său ori îl consultă într-o cauză, este personal obligat, chiar în caz de neprezentare a clientului, să-i achite confratelui din străinătate, pentru consiliere, onorariile, cheltuielile şi sumele avansate de către acesta din urmă din propriul buget. Totuşi, respectivii avocaţi pot conveni, încă din momentul demarării acestor relaţii, stabilirea unor dispoziţii speciale cu privire la acest subiect. În plus, avocatul poate, în orice moment, să limiteze obligaţia sa personală la nivelul valorii totale a onorariilor, cheltuielilor şi sumelor avansate de confratele străin până la data notificării transmise acestuia din urmă cu privire la decizia sa de a-şi declina răspunderea pe viitor.


5.8. Pregătirea tinerilor avocaţi

Pentru a întări încrederea şi cooperarea dintre avocaţii din State-membre diferite şi spre interesul bine înţeles al clienţilor, este necesar să fie încurajată dobândirea unei mai bune cunoaşteri a legilor şi a normelor procedurale aplicabile în diferitele State-membre. În acest scop, în cadrul obligaţiei sale profesionale de a asigura pregătirea tinerilor, avocatul va lua în considerare necesitatea pregătirii unor tineri confraţi din alte State-membre.


5.9. Litigiile dintre avocaţii din mai multe State-membre

5.9.1. Atunci când un avocat este de părere că un confrate dintr-un alt Stat-membru a încălcat o normă deontologică, el trebuie să-şi atenţioneze confratele asupra acestui lucru.

5.9.2. Atunci când între avocaţii din mai multe State-membre apare vreun diferend personal, de natură profesională, aceştia trebuie să încerce mai întâi să-l soluţioneze pe cale amiabilă.

5.9.3. Înainte de a angaja o procedură împotriva unui coleg dintr-un alt Stat-membru, pe tema unui diferend de tipul celui menţionat la paragrafele 5.9.1. şi 5.9.2., avocatul trebuie să informeze barourile din care fac parte cei doi avocaţi, pentru a permite respectivelor barouri să-şi dea concursul în vederea soluţionării diferendului pe cale amiabilă.